Autostrazile romanesti

In curand Romania se va imbogati cu o noua autostrada, care va lega Iasiul de Targu Mures. O noua autostrada, cu o lungime de peste 300 kilometri si un cost (estimat) de peste 6 miliarde euro, ceea ce se traduce intr-un const per kilometru de vreo 20 de milioane de euro. Momentan, autostrada se afla in stadiul de realizare al studiului de fezabilitate, asa cum aflam de pe site-ul CNADNR.

Revenind insa la costul de 20 milioane de euro per kilometru sau, de dragul exactitatii, 20000 de euro pentru un metru de autostrada (imaginati-va un sir luuung de vreo 300000 de masini scumpe), ma intreb daca nu ar fi mai simplu sa construiasca niste aeroporturi si mai facem un imprumut la FMI pentru cateva avioane la mana a doua, aduse din Germania si inmatriculate pe Bulgaria, ca pana terminam noi autostrada oricum nu se vor mai produce masini, sau cel putin nu masini asa cum le stim noi astazi. Daca nu ma inseala memoria, in Back to the Future, Part II, Dr. Emmet ‘Doc’ Brown conducea un DeLorean zburator, asa ca sunt destul de sigur ca pana prin 2045, cand vom avea autostrada de la Tg. Mures la Iasi, o sa avem o selectie insemnata de masini zburatoare numai bune de survolat santierele autostrazilor romanesti vesnic in stadiu de proiect sau, in cel mai bun caz, in reparatie/reconstructie.

ImageDeLorean survoland Targu Neamt. [sursa]

Am dat o cautare prin intermediul bunului nostru prieten Goagl si am gasit un forum unde se discuta despre, ati ghicit, pretul per kilometru in diferite tari. N-are rost sa va stric placerea de a citi costurile altora, in special ale tarilor vecine si prietene Bulgaria sau Croatia. Linkuri catre surse le gasiti acolo.

Hai sa ne fie de bine!

Scurta – prea scurta – recapitulare pentru 2012

Am gasit, intr-un mail primit de la WordPress, un raport pentru anul 2012, pentru acest blog. Din pacate nu m-am intersectat prea mult cu blogul in ultimul timp, in ultimii ani. :)

Asta e new year resolution-ul meu, sa scriu mai des. Acu’… sa vedem ce-o sa iasa. Dar tin sa va anunt, pe voi ce aproape 100 de vizitatori zilnici ca tocmai mi-am updatat pagina despre mine, se pare ca nu mai editasem de mult, cam de cand ma angajasem la Metromind, acum mai bine de 2 ani. Intre timp multe s-au intamplat si le strang pe toate unde prin niste circumvolutiuni si intentionez sa le public sub o forma sau alta, daca nu cumva le uit sau daca nu cumva le-am uitat deja.

Si ca sa nu fie un post incredibil de boring, m-am gandit sa va fac un mic, foarte mic, dar ce zic eu, cel mai mic si mai insignifiant cadou, de aproape-inceput de an: un cover photo de Facebook:

Image

Fabulos: o sa crezi ca nu e adevarat!

Dupa ce timp de 20 de ani s-au scarpinat la oua, au mai facut cate o greva, asa, de control, ca doar trebuiau marite salariile, conducerea Metrorex a luat o decizie incredibila: a hotarat sa mareasca numarul garniturilor de tren cu 40%. De asemenea, calitatea serviciilor va creste si ea cu pana la 40%. Astfel: casierele vor fi cu 20% mai utile si mai putin intepate, paza va fi cu 25% mai prezenta si, cel mai important, va fi data in folosinta noua magistrala, spre Drumul Taberei.

Incredibil, nu-i asa?

O lume fara scop

Luni, 30 iulie 2012, orele 19. BEC anunţă rezultatele finale ale referendumului: 52% prezenţă la vot, 89% dintre voturile exprimate cer demiterea preşedintelui Băsescu. Referendumul este validat iar Tiranul a fost, în sfârşit, învins. Urmează procesul Chelului, al Curvei şi al Piticului. Cuplul tricefalic este apoi dus cu elicopterul la Târgovişte şi condamnat pentru înaltă trădare de ţară, de mamă şi de subminarea economiei naţionale şi mondiale. Plutonul este acelaşi de la ultima revoluţie populară, finalul identic.

Două zile mai târziu imnul de stat este înlocuit cu Somnoroase păsărele, camerele de luat vederi abolite şi Justiţia interzisă pentru că era oarbă, deci o susţinătoare a Chiorului. UE, NATO, FMI, BM, ICR, CCR, DNA, ANI, ONU, UNESCO, COSR, FIFA, UNICEF şi, chiar şi  SMS-urile şi MMS-urile sunt abrogate, desfiinţate şi modificate prin ordin de ministru.

Ion Iliescu este numit Preşedinte de Onoare al României, Ponta primeşte titlul de Dottore Honoris Causa, al Universităţii Spiru Haret iar Antonescu declamă, extaziat, Ich bin müde.

Eliberaţi de sub tirania apăsătoare, absolută şi portocalie, portavocile democraţiei Intacte, s-au pensionat in corpore, pe caz de boală. Ca nişte veteranii ai războaielor antice, sunt lăsaţi la vatră, cu onoruri militare.

Peste Ţara,în care negrul, răul, boala, sărăcia şi nevoile au fost eradicate, se aşterne, în sfârşit, liniştea.

Jos Miorița!

Parafrazand-ul pe Gheorghe, as zice, fara sa ma hazardez prea mult, ca Romania este tara in care nimic, niciodata nu se va schimba! Nimic din ce este esential, bineinteles. Se mai schimba ai lor cu ai celorlalti, se mai schimba o lege data cu dedicatie pentru unii, cu o lege dedicata altora, se mai schimba asfaltul putinelor si ingustelor strazi de doua ori pe an, dar nu se schimba nimic esential.

Cred ca este o problema de mentalitate, care incepe in scoala, cu studiul Mioritei si al altor opere care indeamna la o atitudine la fel de pasiva. Ni se repeta, obsesiv, ca  indiferent de amenintari, solutia e sa ne pregatim pentru viata de apoi. Dusmanii planuiesc sa ma omoare – atunci sa ma asigur ca o sa am muzica la capul mormantului, asta o sa ma faca fericit dincolo. Basescu a taiat pensiile? Sa aveti grija ca fluierul sa fie de soc! Ponta si-a plagiat lucrarea de doctorat, apoi desfiinteaza comisia care ancheteaza posibilul plagiat? Nicio problema, schimbati, totusi, fluierul, sa fie de os. Eventual de os de-al meu, ca imi place masochismul post-mortem.  In 20 de ani toti cei care s-au perindat pe la conducerea tarii au facut 100 de kilometri de autostrada? Asta e, dar sa nu cumva sa afle mama ca m-au furat astia atata timp, da?

Invatam, in scoala, ca “poporul roman este ca o trestie care se inclina in fata vicisitudinilor, dar nu se rupe niciodata”… sunt sigur ca profesorii ar vrea sa intelegem ca ne-am rupt niciodata, ca popor (cu toate ca e o aberatie nationalista), insa copilul invata ca e bine sa se incline dupa cum bate vantul.

Ar mai fi si imnul de stat, cu a sa atitudine revolutionara dar complet neinteleasa de omul de rand. Ce se intelege e ca dormim. Si dormim de nu ne mai putem trezi. Dormim somnul de moarte, nu un somn obisnuit, nu un somn adanc, somnul de moarte! Ca dupa un efort sustinut, de lunga durata. Numai ca, efortul sustinut si de lunga durata nu e de noi. Noi renuntam si avem grija ca dupa moarte sa avem manele la capatai.  Si, revenind la imn si la perceptia sa cum ca ar fi apatic si aplatizat ca o apa minerala decarbogazificata, senzatia asta poate fi explicata prin faptul ca din cele 11 strofe, doar 2-3 sunt cunoscute (la festivitati se canta strofele 1, 2, 4, 11).  Si-atunci de ce sa nu facem un imn mai simplu, din 3 strofe, hai… patru, cu versuri mai scurte, cuvinte pe intelesul tuturor si care sa ne insufle o atitudine corporatista, proactiva si orientata catre solutii? Un imn care sa poata fi cantat de catre orice folbalist sau jucator de table?

 

… si veselie

România este departe de normalitate, din multe, poate prea multe puncte de vedere și, cu toate acestea, nu cred că sunt numeroși, cei care sa acuze lipsa unei vieti culturale vibrante.

Vara lui 2012 urmează traseul ascendent al anilor trecuți, în ceea ce privește manifestările artistice și culturale, fiind marcată de apariția de noi și noi festivaluri și reîntoarcerea altora, deja consacrate. Pentru amatorii de muzică simfonică, jazz, blues, rock, electronică, hip hop și câte și mai câte alte stiluri, genuri și sub-genuri, pentru iubitorii de teatru, de film, de fotografie, pentru toți aceștia, există, cel puțin, un festival care aduce în prim plan arta, sub toate formele sale.

Și, pentru că, meteorologic vorbind, avem deja parte de zile de vară, nici oferta de festivaluri nu lasă de dorit: la Ateneu avem Festivalul Sergiu Celibidache, la Sibiu – Jazz Festival și, în București, Festivalul Filmului European 2012. Iar vara continuă cu RECLAIM! Underground Timișoara Festival (Timișoara), Free Fest (Bucov), Delahoya (Cluj-Napoca), I love festival (Păulesti), TIFF (Cluj-Napoca), Green Hours Internațional Jazz Fest (București) Adventure Fest (Nehoiu), Internațional Romani Festival, Festivalul Comediei Românești, OST Fest, B’€™ESTFEST (București), Rocker’s Chalange (Sască-Montană), Ghost Festival 2012 (Râșnov), Rock Evolution (Oradea), Stufstock 2012 (Vama-Veche), ROUTE68 SUMMERFEST 2012 (Deva), Festivalul Folk You 2012 (Vama-Veche), ARTmania 2012 (Sibiu), Summer Well 2012 (Buftea) și, la început de septembrie, Festivalul PLAI 2012 (Timișoara).

Lista de mai sus nu este completă, am numit doar câteva dintre evenimentele cu notorietate și de tradiție, dar și câteva festivaluri care, poate, vor deveni o prezentă obișnuită în peisajul cultural autohton, însă lista acestora este mult mai întinsă. Ce trebuie remarcat este faptul că arta nu mai poposește doar la Romexpo sau la Cluj-Napoca, a migrat în toate zonele țării, ba mai mult, poate fi – și așteaptă să fie – găsită în locuri din ce în ce mai diverse, dar toate pline de normalitatea pe care o inspiră și o impune prezența culturii.

Reversul hiperbolei

Trei povești, trei exemple negative, din păcate, toate trei dintr-o singură zonă a mass-mediei româneşti. Mai întâi, pe la mijlocul lunii februarie, în cadrul unui talk-show de pe Antena 1, a fost difuzat un videoclip, filmat cu o cameră ascunsă, înfățișându-l pe fostul premier Emil Boc schimbandu-se, la vestiarul unei săli de sport. Un act normal, transformat de o televiziune în circ național.

La începutul lunii martie, postul de televiziune Antena 3 a fost amendat cu 150.000 lei, pentru repetate utilizări ale unui limbaj injurios, episodul când, în  emisiunea “Sinteza zilei”, Mihai Gâdea i-a spus preşedintelui CNAS, Lucian Duţă, că este “dobitoc”, fiind doar un ultim, dar concludent, exemplu. Un cuvânt oarecare, dar spus în prime-time de către directorul unei televiziuni, de către moderatorul unei emisiuni TV, în aplauzele publicului, devine trist.

Mirela Bugetara

Mirela Bugetara (Sursa foto: captura Antena 1 via paginademedia.ro)

Zilele trecute, din nou pe Antena 1, a fost difuzat un reportaj realizat într-o piață din București, având ca subiect scumpirea fructelor și legumelor. Într-una dintre secvente, o doamnă este filmată în timp ce cumpără două roșii și, întrebată fiind de către reporter de ce doar două, spune că doar atât își permite din salariul de bugetară. In cadrul următor, in plan secund, aceeași doamnă, poate fi văzută, însă, în spatele unei tarabe, vânzând cartofi. Un subiect sensibil, un adevăr dureros, dar când metoda prin care este obținută informația se apropie mai mult de dramaturgie decât de jurnalism, se transformă într-o palmă pe obrazul tuturor jurnaliștilor.

Pe lângă evidenta sa polarizare, societatea românească a devenit dependentă de exagerări, de extraordinar, de ieșit din comun și de orice ridicol vopsit și vândut ca fabulos. Românul s-a tabloidizat, cancan-izat si otv-izat și devine anxios în prezența unui discurs normal, echilibrat, documentat și, de ce nu, echidistant, așa cum ar trebui să fie prezentat orice demers jurnalistic, iar mass-media – în special televiziunile – nu a ezitat să intre în acest dans al propriei sale morți. Pentru că această spirală a exceselor, suprapusă unei presiuni din partea mass-mediei alternative și independente nu poate avea decât un singur rezultat.

Diferența se vede la cântar

Am văzut, zilele trecute, meciul de fotbal dintre Steaua București si Twente Enschede. Am ținut să precizez că a fost un meci de fotbal pentru că la Steaua se practică și baschet, handbal, hochei, polo,  rugby sau volei și, până la transferurile lor, unul într-o boxă de la Judecătoria București și altul în Bărăgan,  kickboxing, prin Cătălin Otto Zmărăndescu și Me Me Stoica. Dar, cum spuneam, eu m-am uitat la echipa care joacă fotbal, nu la cea care joacă rugby, sau cel puțin asta era promisiunea televiziunii care a transmis jocul, cu toate că mulți dintre băieții de pe teren, purtători de echipament roș-albastru, nu păreau foarte familiarizați cu balonul rotund.

Meciul în sine a fost deosebit de interesant și, pentru cei care au ratat spectacolul, voi încerca să creionez, în linii mari, tabloul luptei, pentru că, doamnelor… domnișoarelor… domnilor…, credeți-mă, a fost o luptă! Pe gheată și pe gheață. O luptă frumoasă, bărbătească și… inegală, pentru că, permiteti-mi metafora, nu în fiecare zi vezi campionul de la categoria pană luptându-se, aproape de la egal la egal, cu un, chiar mediocru, boxer de la grea sau supergrea. Încercați să vă imaginați o luptă între Doroftei (pe vremea când dădea și din mâini, nu doar din gură) și David Haye. Interesant, nu-i așa? Steliști s-au dăruit total, aproape 60%, acestei lupte, s-au agitat precum Doroftei și au reușit să se apropie periculos de mult de poarta olandezilor. Dar, dezavantajul lipsei de alonjă, nu a putut fi compensat prin strădaniile individuale ale lui „Raul al Stelei” (zis și „Raul de România”, așa cum repetau obsesiv niște comentatori în pană de metafore). Olandezii au dansat în ring, s-au lăsat înțepați ușor, în timp ce admirau tribunele pline și, evident, iarba, iar când s-a plictisit de acest joc, boxerul de categorie grea i-a dat un pumn în barbă panei, după care a revenit la dansul din ring, în fața unui adversar rămas groggy până în minutul 90.

Reporter de crize

După ce a fost lovită, rând pe rând, de criza economică, cea socială și politică (haia€¦ și morală), de valuri de tăieri bugetare și de subtile dar dureroase creșteri de tevea, de inundații, proteste și iarăși proteste -€“ claie peste grămadă -, acest ținut, numit de localnici România dar mai bine cunoscut unora sub denumirea generică de „€œzona dintre Kiev, Budapesta și Sofia” și cotat de băieții de la Moody’€™s cu rating BAA3, cu perspectivă stabilă – ce-o mai fi insemnanad și asta, nu știu! -, acest ținut, cum spuneam, a ajuns să fie victimă unei noi calamități cvasi-naturale, reporterul de crize și varianta sa cea mai actuală, reporterul înzăpezit.

Pentru că transmisiile laiv de la față locului trebuie să surprindă dezastrul la adevărată sa valoare, duduia (sau duduiul, dar, de cele mai multe ori, pe altarul reportajului fierbinte este sacrificată o duduie) înfofolită bine și posesoare de izmene termoizolante se cățăra pe un morman de zăpada și ne relatează (cu vocea întretăiată, natural!) cum că de jur împrejur domnește zăpada. Da, da! Printre gâfâituri și rafale de viscol, reporterul de crize deplânge soarta crudă a țăranului român care n-a fost în stare să-și pună toamna niște murături în borcan, jumări în garniță și ce-or mai avea ceilalți țărani, chiaburi și neplânși, prin cămări.

Cu vocea când șoptită, când isterică, duduia posesoare de microfon îndreaptă un pumn acuzator, în sus, spre zei, apoi spre Capitală, înspre Zeus și slujitorul său credincios (indiferent ce nume ar purta acesta) și către toți cei care în nesimțirea lor trufașă au conspirat să-i fure țăranului lopata cu care, acesta din urmă, urma să-și facă drum spre buda din fundul curții sau spre bodega din mijlocul satului.

Și pentru că reclama trebuie vândută și audiența îndobitocită hrănită cu un flux continuu de informații, imperios necesare unui trăi sănătos, reporterul de crize își păstrează poziția din tranșee troiene, cu greu câștigată în lupta cu reporterii de criză concurenți și transmite din 5 în 5 minute update-uri vitale: sti-mahți… teh-leh-speh’-tah-tori…, sh-au… mhai… deh-pus… doi… cen-thi-meh-tri… deh… zăh-pah-dhă!

NOTĂ: Pamflet scris pentru primul număr al reviste Hyp News.