Tristetea din lingura cu miere


5be0.jpg

Am 22 de ani – implinesc 23 in iunie-, am un loc de munca bine platit, mai mult, sunt platit sa fac ceea ce-mi place – sa scriu. Intr-un an si jumatate am facut mai multe decat multi alti in cinci (ca-n basmele du Fat-Frumos), am evoluta intr-o directie care parea pierduta pentru mine, am recuperat patru ani intr-un an, si asta ar trebui sa insemne mult pentru mine. Nu vreau sa demonstrez nimic nimanui, cu toate ca meritele imi sunt recunoscute… in fine!

Adevarul este ca nu ma simt bine… nu ma simt nici rau, nu ma simt in niciun fel! Mi-am pierdut sentimentele undeva pe traseu, vreau cu disperare sa redevin persoana joviala care eram acum cativa ani… cand toti imi apreciau optimismul si cand toti ma voiau in anturajul lor pentru ca eram intodeauna sufletul petrecerii. Poate ca e o evolutie normala – pe naiba -, dar nu-mi dau seama de ce acum nu mai reusesc sa fiu decat sarcastic (cel mult), de ce nu mai pot sa stau intr-un club mai mult de o ora fara sa simt o senzatie acuta de sufocare, de ce nimic din ceea ce fac nu mai este interesant, nimic nu ma mai excita… Realizez ca nu sentmentele le-am pierdut pe drum ci pe mine, eu am ramas in urma, si totusi eu continui sa merg, m-am dedublat complet, m-am rupt in bucati si am aruncat ce era mai bun din mine la gunoi. Am ramas eu cel pragmatic, cel multumit de viata in sistemul inchis, cel sarcastic, tinta preferata a propriilor glume.

Nu pot sa acuz pe nimeni ca mi-a furat o parte din mine – asta e partea cea mai trista – sunt singurul vinovat, si cred ca ar trebui sa ma simt rau pentru asta… ei bine nu-mi pare rau, nu gasesc urma de vinovatie in aceste ganduri. Pana unde ajunge goliciunea sufleteasca! Ar trebui sa fiu macar uimit, dar nici macar atat!
now, back to work..

One thought on “Tristetea din lingura cu miere

  1. La fel mi s-a intamplat si mie, acelasi lucru il traiesc si eu…
    Parca viata nu are nici un sens…parca drumul pe care il parcurg are pasii deja impregnati asupra lor si eu doar pasesc cu ochii inchisi spre un orizont deja bine definit…Nimic din ceea ce ma inconjoara nu ma mai fascineaza, si nu mai sunt eu. Pe drumul asta parcurs m-am pierdut pe mine…Am lasat la fiecare pas facut o parte din mine pana cand m-am pierdut..As vrea sa ma regasesc, as vrea sa gasesc Speranta, Uimirea, Entuziasmul….
    „Nu ai de ce sa fiu trista”, mi-ar spune altcineva, „pt ca nu ai de ce …Pt ca ai ce si-ar dori cei mai multi oameni”…
    „Uita-te in jur” , mi-ar spune poate altul, „ai sa vezi oameni care sufera foarte mult si totusi au dorinta de a continua”…
    Si totusi…si totusi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s