Istoriile Brăteştiului (partea I probabil)


Facem măh o gârlă?

Pentru cei mai multi dintre voi… Nu. Reformulez. Nici unul dintre voi nu a mai auzit de Brăteşti. Asta ar fi satul in care eu mi-am petrecut primii10-15 ani. Eeeeh dragii mosului, eu nu-s vreun Mark Twain, nici vreun Ion Creanga, copilaria mea nu s-a petrecut pe malul Mississippiului sau al Ozanei cea frumos curgatoare. In schimb, eu am avut Cricovul Dulce si Pribeagu`.

Copilul care se hranea cu aventurile lui Tom Sawyer si cu cele ale lui Nica vedea in gârla (care pe atlasul ros pe la colturi era numita Cricovul Dulce) era mai mare decat marele fluviu al lui Twain. Pe garla mea nu treceau plute, nici vaporase cu zbaturi, n-am avut nicio insula Jackson. Aveam insa destul loc sa ne facem de cap: mi-am julit genunchii de mai multe ori decat Tom si mi-am taiat talpile si palmele de mai multe ori decat vagabondul de Huck.

La garla am invatat sa inot, fortat fiind de baietii mai mari, care ma tranteau in apa si ma “botezau”. Mai intai, incet incet am invatat sa imi tin respiratia sub apa, pana cand aceeasi baieti se speriau, crezand ca m-am inecat. Mai apoi… dar nu despre asta vrea sa va povestesc.

Spuneam ca in loc de Ozana aveam Pribeagu`. Asta era un parau ale carui izvoare porneau de la 100 de metri de casa mea si ocolea tot nordul satului. Izvoarele erau marginite de salcii plangatoare si nuci batrani in care noi ne cataram doar ca sa avem actvitate. Apa rece ca gheata tot timpul anului era plina de stuf, papura si trestie si, din loc in loc, o fire romantica ar fi putut admira nuferi si, preferatii mei, irisi violeti si portocali.

Ne povesteam tot felul de prostii fantastice, ca sa ne impresionam. Puneam in povesti cuvinte mari si, ca sa ne intarim spusele, punctam istorioarele cu cate un “sa mor eu ma!” sau “mi-a zis mie [nume de baiat mai mare / batran ramolit] si ala stie ca a [ nume de actiune stupida / inventata]”. Una dintre istorioare povestea cum un satean s-a inecat dupa ce a fost prins de un “ochi” de apa. Sau un cal. Sau o vaca. Adevarul e ca in izvoarele Pribeagului nu prea se inecau oameni, nici animale. Defapt era un parau pasnic si pribeag.

Chiar asa, pana pe la vreo 10 ani, pentru mine singurul inteles pentru cuvantul “Pribeag” era de parau, raulet, garlita. Pe hartile judetene – fiindca doar pe astea figura – Pribeagu` meu era numit Viroaga. Dar, hai sa fim seriosi, Pribeagu e mult mai romantic. Nu-i asa?

Era pe undeva pe cursul pribeagului un podet de piatra unde, pe cand mergeam la bunicile mele, ma jucam aruncand tot felul de lemne si lemnisoare, coceni de porumb, vaporase de hartie si coji de portocala (nu v-ati fi asteptat la coji de portocala nu?) la un capat al podetului si le asteptam sa apara miraculos din intunericul umed al canalului de sub pod. Inceram sa le prind fara sa ma ud prea rau, cu toate ca nu prea reuseam. Nici sa le prind, nici sa nu ma ud. Apa paraului era repede, ca si pestisorii ce misunau prin stufarisul de pe maluri.

Dar, lasand la o parte povestea in sine, stau si ma intreb: oare cui ii pasa de Bratesti, de garla sau de Pribeagu`?

One thought on “Istoriile Brăteştiului (partea I probabil)

  1. Nu pot sa spun exact cat imi pasa de Bratesti, de garla sau de Pribeagu`, dar cu certitudine imi place o poveste frumoasa… mai ales amintiri de demult🙂 so keep them coming!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s